Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul, scopul şi domeniile de aplicare a prezentei legi
(1) Prezenta lege are drept scop atingerea unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi a intereselor consumatorului privind siguranţa alimentelor, ţinînd cont de diversitatea aprovizionării cu produse alimentare, inclusiv cu produse tradiţionale, asigurînd funcţionarea eficientă a pieţei naţionale.
(2) Pentru atingerea scopului prevăzut la alin. (1), prezenta lege:

a) stabileşte principii generale faţă de legislaţia care reglementează domeniile privind produsele alimentare, precum şi hrana pentru animale, în general, siguranţa acestora, în special;
b) instituie Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, stabileşte şi defineşte domeniile de competenţă ale acesteia şi ale Ministerului Sănătăţii privind siguranţa produselor alimentare şi a hranei pentru animale;
c) consolidează cadrul juridic şi instituţional privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale.

Articolul 2. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

analiză a riscului – proces care cuprinde trei componente interconectate: evaluarea riscului, gestiunea riscului şi comunicarea riscului;

autoritate competentă – autoritate centrală care dispune de competenţa de a organiza controale oficiale;

business alimentar – orice afacere, indiferent dacă activează pentru a obţine profit sau nu şi indiferent dacă este publică sau privată, care se desfăşoară în orice etapă a lanţului alimentar;

comerţ cu amănuntul – manipulare sau operare a unui punct de depozitare, comercializare sau livrare către consumatorul final a alimentelor, care include şi distribuţia prin terminale, operaţiuni de catering, cantine de pe lîngă instituţii, catering instituţional, restaurante şi alte operaţiuni similare în domeniul serviciilor alimentare, magazine, centre de distribuţie şi puncte de comercializare angro, supermarkete;

comunicare a riscului – schimb interactiv de informaţii şi de opinii, pe întreaga durată a procesului de analiză a riscului, cu privire la pericole şi la riscuri, la factori corelaţi riscului şi la percepţia riscului dintre evaluatorii riscului, gestionarii riscului, unităţile care operează în sectorul hranei animalelor şi cele cu profil alimentar, comunitatea academică şi alte părţi interesate, inclusiv explicarea constatărilor evaluării riscului şi a bazei deciziilor de gestiune a riscurilor;

consumator final – ultimul consumator al unui produs alimentar care nu foloseşte produsul ca parte a unei operaţiuni sau activităţi din domeniul de activitate al unei întreprinderi din businessul alimentar;

control oficial – orice formă de control organizat de autoritatea competentă în vederea verificării conformităţii cu legislaţia a întregului lanţ alimentar;

evaluare a riscului – proces cu baze ştiinţifice constînd din 4 etape: identificarea pericolului, caracterizarea pericolului, evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului;

gestiune a riscului – proces, diferit de evaluarea riscului, de apreciere a politicilor alternative prin consultare a părţilor interesate, luîndu-se în considerare evaluarea riscului şi alţi factori legitimi şi, dacă este necesar, selectîndu-se opţiunile de prevenire şi de control adecvate;

hrană pentru animale – orice substanţă sau produs, inclusiv aditivi, indiferent dacă sînt procesate, parţial procesate sau neprocesate, destinate folosirii în nutriţia animalelor;

lanţ alimentar – proces cuprinzînd etape, inclusiv importul, începînd cu şi incluzînd producţia primară a unui produs alimentar, pînă la şi incluzînd depozitarea, transportul, vînzarea sau furnizarea către consumatorul final şi, după caz, importul, fabricarea, depozitarea, procesarea, transportul, distribuţia, vînzarea şi furnizarea hranei pentru animale;

legislaţie alimentară – acte legislative, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîri ale Guvernului, reguli şi norme sanitare, igienice, sanitar-veterinare, fitosanitare, standarde, alte documente normative pertinente referitoare la produse alimentare în general şi la siguranţa produselor alimentare în special, la nivel naţional, ce acoperă întregul lanţ alimentar şi hrana pentru animale produsă sau folosită pentru hrănirea animalelor de la care se obţin produse alimentare;

operator din businessul alimentar – persoană fizică sau persoană juridică responsabilă de respectarea cerinţelor legislaţiei alimentare în unităţile cu profil alimentar aflate sub controlul ei;

operator din domeniul hranei pentru animale – persoană fizică sau persoană juridică responsabilă de asigurarea conformităţii cu legislaţia alimentară în unitatea care operează în sectorul hranei pentru animale aflată sub controlul său;

organ de control – organ căruia autoritatea competentă i-a delegat anumite atribuţii de control oficial;

pericol – agent biologic, chimic sau fizic aflat în produse alimentare sau în hrana pentru animale sau o stare a acestora, avînd potenţialul de a cauza un efect negativ asupra sănătăţii;

punere pe piaţă – deţinere a produselor alimentare sau a hranei pentru animale în scopul comercializării, inclusiv oferirea spre vînzare sau orice altă formă de transfer, indiferent dacă este gratuit sau nu, comercializarea, distribuţia şi alte forme de transfer;

producţie primară – producere, creştere sau cultivare a produselor primare, incluzînd recoltarea, mulsul şi producţia de animale de crescătorie înainte de sacrificare, de asemenea vînătoarea şi pescuitul, precum şi colectarea produselor de la animale şi plante sălbatice;

produs alimentar sau aliment – orice substanţă sau produs, indiferent dacă este prelucrat, parţial prelucrat sau neprelucrat, destinat sau prevăzut în mod rezonabil a fi ingerat de oameni. Produsele alimentare includ băuturile, guma de mestecat şi orice substanţă, inclusiv apa, încorporată în mod intenţionat în produse alimentare în timpul producerii, preparării sau tratării lor.
Ele includ apa după punctul de conformitate, aşa cum este definit în continuare:
1) în cazul apei furnizate printr-o reţea de distribuţie, în punctul din interiorul unei incinte sau al unei unităţi în care aceasta curge din robinetele folosite în mod normal pentru consumul uman;
2) în cazul apei furnizate dintr-un rezervor, în punctul în care aceasta curge din rezervor;
3) în cazul apei îmbuteliate în sticle sau recipiente destinate comercializării, în punctul în care aceasta este îmbuteliată în sticle sau recipiente;
4) în cazul apei folosite într-o întreprindere alimentară, în punctul în care apa este utilizată în întreprindere.

Produsele alimentare nu includ:
a) hrana pentru animale;
b) animalele vii, în afara cazurilor în care sînt pregătite spre a fi puse pe piaţă pentru consumul uman;
c) plantele înainte de a fi recoltate;
d) medicamentele;
e) cosmeticele;
f) tutunul şi produsele din tutun;
g) substanţele stupefiante sau psihotrope;
h) reziduurile şi substanţele contaminante;

risc – funcţie a probabilităţii unui efect negativ asupra sănătăţii şi gravitatea acestui efect, determinat de un pericol;

trasabilitate – capacitate de a depista şi a urmări anumite produse alimentare, hrana pentru animale, un animal de la care se obţin produse alimentare sau o substanţă destinată încorporării sau care este de aşteptat să fie încorporată în anumite produse alimentare sau în hrană pentru animale, pe parcursul întregului lanţ alimentar; operaţii sau activităţi din domeniul de activitate al unei întreprinderi cu profil alimentar;

unitate care operează în sectorul hranei pentru animale – orice unitate, publică sau privată, indiferent dacă activează pentru a obţine profit sau nu, care desfăşoară orice operaţiuni de fabricare, procesare, depozitare, transport, comercializare sau distribuţie a hranei pentru animale, inclusiv orice producător care produce, procesează sau depozitează hrană pentru animale în propria sa unitate.

Articolul 3. Obiectivele generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor

(1) Obiectivele generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor sînt:

a) atingerea unui nivel înalt de protecţie a vieţii şi a sănătăţii umane, a intereselor consumatorului, practicile corecte în comerţul alimentar, luîndu-se în considerare sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi protecţia mediului înconjurător;

b) facilitarea schimburilor comerciale dintre Republica Moldova şi alte ţări, fabricarea şi comercializarea produselor alimentare şi a hranei pentru animale, în conformitate cu obiectivele şi principiile generale.

Capitolul II Legislaţia privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale

Secţiunea 1 Principiile generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor

Articolul 4. Analiza riscurilor
(1) Pentru realizarea obiectivului general al unui nivel înalt de protecţie a vieţii şi a sănătăţii umane, legislaţia alimentară se bazează pe analiza riscurilor, cu excepţia cazurilor în care această abordare nu este adecvată circumstanţelor sau naturii măsurii.
(2) Evaluarea riscului se bazează pe informaţiile ştiinţifice disponibile şi se realizează în mod independent, obiectiv şi transparent.
(3) Gestiunea riscului ia în considerare rezultatele evaluării riscului şi, în special, avizele instituţiilor naţionale şi internaţionale în domeniul siguranţei alimentelor, alţi factori legitimi în domeniu, precum principiul precauţiei.

Articolul 5. Principiul precauţiei
(1) În împrejurări specifice în care, în urma unei evaluări a informaţiilor disponibile, este identificată posibilitatea unor efecte dăunătoare asupra sănătăţii, dar persistă incertitudinea ştiinţifică, vor fi adoptate măsuri provizorii de gestiune a riscului, necesare pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorului, pînă la apariţia unor noi informaţii ştiinţifice pentru o evaluare mai cuprinzătoare a riscului.
(2) Măsurile adoptate în temeiul alin. (1) trebuie să fie proporţionale şi să nu limiteze comerţul mai mult decît este necesar pentru a atinge un înalt nivel de protecţie a sănătăţii, acordîndu-se atenţie fezabilităţii tehnice şi economice, altor factori consideraţi legitimi pentru problema evaluării riscului. Măsurile se revizuiesc într-o perioadă rezonabilă de timp, în funcţie de natura riscului identificat pentru viaţă sau sănătate, precum şi de tipul informaţiilor ştiinţifice necesare pentru clarificarea incertitudinii ştiinţifice şi pentru realizarea unei evaluări mai cuprinzătoare a riscului.

Articolul 6. Protecţia intereselor consumatorului
Legislaţia privind siguranţa alimentelor vizează protejarea intereselor consumatorului, îi oferă o bază care să îi permită a face alegerea în cunoştinţă de cauză a alimentelor pe care le consumă, avînd drept scop prevenirea:

a) practicilor comerciale incorecte;
b) contrafacerii produselor alimentare;
c) oricăror alte practici care pot induce în eroare consumatorul.

Secţiunea a 2-a Principiile transparenţei

Articolul 7. Consultarea cu societatea civilă
Societatea civilă este consultată în mod deschis şi transparent, direct sau prin organisme reprezentative, în timpul pregătirii, evaluării şi revizuirii legislaţiei alimentare.

Articolul 8. Informarea societăţii civile
Fără a aduce atingere dispoziţiilor aplicabile din legislaţia privind accesul la documente, în cazul în care există motive rezonabile să se suspecteze că anumite produse alimentare sau hrană pentru animale pot prezenta un risc pentru sănătatea umană sau pentru sănătatea animală, autorităţile competente, în funcţie de natura, de gravitatea şi dimensiunile riscului, vor lua măsuri adecvate în vederea informării societăţii civile despre natura riscului pentru sănătate, despre identificarea produselor alimentare sau a hranei pentru animale, despre tipul de produse alimentare sau de hrană pentru animale pe care le pot prezenta şi despre măsurile luate ori pe cale de a fi luate pentru a preveni, reduce sau elimina acest risc.

Secţiunea a 3-a Obligaţiile generale în comerţul cu produse alimentare şi cu hrană pentru animale

Articolul 9. Produsele alimentare şi hrana pentru animale importate în Republica Moldova
Produsele alimentare şi hrana pentru animale importate în Republica Moldova pentru a fi puse pe piaţă trebuie să satisfacă cerinţele din legislaţia alimentară în vigoare şi condiţiile recunoscute ca fiind cel puţin echivalente cu acestea sau, în cazul acordurilor specifice încheiate între Republica Moldova şi ţara exportatoare, să satisfacă cerinţele din respectivul document.

Articolul 10. Standardele internaţionale
Prin Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Republica Moldova:

a) contribuie la elaborarea de standarde tehnice internaţionale privind produsele alimentare şi hrana pentru animale, de standarde sanitare şi fitosanitare;
b) promovează coordonarea activităţii îndreptate spre respectarea standardelor de siguranţă a alimentelor şi a hranei pentru animale, desfăşurată de organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale internaţionale;
c) contribuie, în cazul în care acest lucru este relevant şi adecvat, la dezvoltarea acordurilor privind recunoaşterea echivalenţei măsurilor specifice privind siguranţa produselor alimentare şi a hranei pentru animale;
d) promovează coerenţa dintre standardele tehnice internaţionale şi legislaţia naţională în domeniul siguranţei alimentelor, asigurînd totodată ca nivelul înalt de protecţie să nu fie diminuat.

Secţiunea a 4-a Cerinţele generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor

Articolul 11. Cerinţele pentru siguranţa alimentelor
(1) Produsele alimentare care nu prezintă siguranţă nu vor fi plasate pe piaţă.
(2) Se consideră că produsele alimentare nu prezintă siguranţă atunci cînd:

a) sînt dăunătoare sănătăţii;
b) nu sînt adecvate consumului uman.

a) condiţiile de folosire a alimentului de către consumator şi în fiecare etapă a lanţului alimentar;
b) informaţiile furnizate consumatorului, inclusiv informaţiile de pe etichetă sau alte informaţii general disponibile pentru consumator în privinţa evitării unor anumite efecte negative asupra sănătăţii ale unui anumit produs alimentar sau ale unei anumite categorii de produse alimentare.

a) efectele toxice cumulative probabile;
b) sensibilitatea deosebită, din punctul de vedere al sănătăţii, a unei categorii specifice de consumatori cărora le este destinat produsul alimentar.

Articolul 12. Cerinţele faţă de siguranţa hranei pentru animale
(1) Hrana pentru animale nu se pune pe piaţă şi nu se dă nici unui animal de la care se obţin produse alimentare dacă nu prezintă siguranţă.
(2) Se consideră că folosirea hranei pentru animale nu prezintă siguranţă în cazul în care:

a) are un efect negativ asupra sănătăţii umane ori a sănătăţii animale;
b) produsele alimentare obţinute de la animale pentru producţia de alimente devin un factor de risc pentru consumul uman.

Articolul 13. Prezentarea
Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale din legislaţia alimentară, etichetarea, publicitatea şi prezentarea produselor alimentare sau a hranei pentru animale, inclusiv forma, aspectul sau ambalajul lor, materialele de ambalare folosite, modul în care sînt aranjate şi cadrul în care sînt expuse, precum şi informaţiile oferite în legătură cu acestea prin orice mijloace de informare nu trebuie să inducă în eroare consumatorul.

Articolul 14. Responsabilii de implementarea legislaţiei privind siguranţa alimentelor
(1) Operatorii din businessul alimentar şi operatorii din domeniul hranei pentru animale sînt responsabili, pe întregul lanţ alimentar, în cadrul întreprinderilor de sub controlul lor, ca produsele alimentare sau hrana pentru animale să întrunească cerinţele legislaţiei privind siguranţa alimentelor care sînt relevante pentru activităţile lor şi sînt obligaţi să verifice îndeplinirea acestor cerinţe.
(2) Autoritatea competentă este responsabilă de siguranţa alimentelor, monitorizează şi verifică respectarea cerinţelor relevante ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor de către operatorii din businessul alimentar şi operatorii din domeniul hranei pentru animale pe întregul lanţ alimentar. În acest scop, organul de control abilitat va practica un sistem de controale oficiale şi alte activităţi, inclusiv comunicarea către public a siguranţei şi riscului produselor alimentare şi hranei pentru animale, supravegherea siguranţei alimentelor şi a hranei pentru animale şi alte acţiuni de monitorizare cuprinzînd toate etapele lanţului alimentar.
(3) Guvernul, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi/sau Ministerul Sănătăţii, după caz, vor elabora şi propune spre adoptare norme privind măsurile şi penalizările aplicabile pentru încălcarea legislaţiei privind siguranţa alimentelor şi hranei pentru animale. Măsurile şi penalizările prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi descurajante.

Articolul 15. Trasabilitatea
(1) Trasabilitatea produselor alimentare, a hranei pentru animale, a plantelor şi animalelor producătoare de alimente, precum şi a oricăror alte substanţe proiectate sau destinate a fi încorporate în aliment sau în hrană pentru animale, se stabileşte pentru toate etapele lanţului alimentar.
(2) Operatorii din businessul alimentar şi operatorii din domeniul hranei pentru animale vor dispune de capacităţi pentru a identifica orice persoană de la care au fost aprovizionaţi cu alimente, hrană pentru animale, cu orice animal de la care se obţin produse alimentare sau cu orice substanţă destinată sau prevăzută să fie încorporată într-un aliment sau într-o hrană pentru animale. În acest scop, operatorii vor dispune de sisteme şi de proceduri care permit ca aceste informaţii să fie puse la dispoziţia organului de control abilitat, la cerere.
(3) Operatorii din businessul alimentar şi operatorii din domeniul hranei pentru animale vor dispune de sisteme şi de proceduri pentru identificarea persoanelor către care au fost furnizate produsele lor. Aceste informaţii sînt puse la dispoziţia autorităţilor competente, la cerere.
(4) Produsele alimentare sau hrana pentru animale care sînt puse pe piaţă ori care urmează să fie comercializate în Republica Moldova se etichetează ori se identifică, pentru a facilita trasabilitatea lor, prin documente sau informaţii adecvate, în conformitate cu cerinţele specifice.

Articolul 16. Responsabilităţile operatorilor din businessul alimentar privind siguranţa alimentelor
(1) În cazul în care operatorul din businessul alimentar consideră sau are motive să creadă că un produs alimentar pe care l-a importat, produs, procesat, fabricat sau distribuit nu satisface cerinţele privind siguranţa alimentelor, el iniţiază de îndată procedurile pentru retragerea produsului alimentar de pe piaţă dacă produsul alimentar a ieşit de sub controlul său imediat şi informează despre aceasta organul de control abilitat. În cazul în care produsul ar putea să fi ajuns la consumator, operatorul informează, în mod eficient şi precis, consumatorul în legătură cu motivul retragerii produsului şi, dacă este necesar, retrage de la consumator produsele deja livrate, atunci cînd alte măsuri nu sînt suficiente pentru a atinge un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii.
(2) Operatorul din businessul alimentar responsabil de activităţi de vînzare cu amănuntul şi de distribuţie care nu afectează ambalarea, etichetarea, siguranţa sau integritatea produselor alimentare iniţiază, în limitele activităţilor sale, proceduri de retragere de pe piaţă a produselor care nu îndeplinesc cerinţele de siguranţă a produselor alimentare şi participă la procesul de siguranţă a produselor alimentare, transmiţînd mai departe informaţiile necesare pentru trasabilitatea unui produs alimentar, cooperînd la acţiunile întreprinse de producători, procesatori, fabricanţi şi/sau de organul de control abilitat.
(3) Operatorul din businessul alimentar informează de îndată organul de control abilitat dacă el consideră sau are motive să creadă că un produs alimentar care este pus pe piaţă poate fi dăunător pentru sănătatea umană. Operatorul informează organul de control abilitat despre acţiunile întreprinse pentru prevenirea riscurilor asupra consumatorului final şi nu împiedică sau descurajează orice persoană să coopereze, în conformitate cu legislaţia şi practica legală, cu autorităţile administraţiei publice, în cazul în care aceasta ar putea preveni, reduce sau elimina un risc rezultat dintr-un produs alimentar.
(4) Operatorii din businessul alimentar cooperează cu organul de control abilitat la acţiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar pe care ei îl furnizează ori l-au furnizat.

Articolul 17. Responsabilităţile operatorilor din domeniul hranei pentru animale
(1) În cazul în care operatorul din domeniul hranei pentru animale consideră sau are motive să creadă că o anumită hrană pentru animale care a fost importată, produsă, procesată, fabricată sau distribuită nu satisface cerinţele de siguranţă privind hrana pentru animale, el iniţiază de îndată procedurile pentru retragerea hranei pentru animale respective de pe piaţă şi informează despre aceasta organul de control abilitat. În aceste împrejurări sau în cazul în care transportul, lotul sau livrarea de hrană pentru animale nu îndeplineşte cerinţele pentru siguranţa hranei pentru animale, această hrană urmează să fie distrusă, cu excepţia cazurilor în care organul de control abilitat ia o altă decizie. Operatorul va informa, eficient şi precis, gestionarii hranei pentru animale despre motivul retragerii acesteia şi, dacă este necesar, va retrage de la ei produsele care le-au fost deja furnizate, atunci cînd alte măsuri nu sînt suficiente pentru realizarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii.
(2) Operatorul din domeniul hranei pentru animale responsabil de activităţi de vînzare cu amănuntul şi de distribuţie care nu afectează ambalarea, etichetarea, siguranţa sau integritatea hranei pentru animale iniţiază, în limitele activităţilor sale, proceduri de retragere de pe piaţă a produselor care nu sînt în conformitate cu cerinţele de siguranţă şi participă la procesul de siguranţă a produselor alimentare, transmiţînd mai departe informaţiile necesare pentru trasabilitatea hranei pentru animale, cooperînd la acţiunile întreprinse de producători, prelucrători, fabricanţi şi/sau de organul de control abilitat.
(3) Operatorul din domeniul hranei pentru animale trebuie să informeze imediat organul de control abilitat în cazul în care consideră sau are motive să creadă că o anumită hrană pentru animale pusă pe piaţă ar putea să nu satisfacă cerinţele de siguranţă privind hrana pentru animale. El informează organul de control abilitat despre acţiunile întreprinse pentru prevenirea riscurilor rezultate din folosirea hranei pentru animale şi nu împiedică sau descurajează orice persoană să coopereze, în conformitate cu legislaţia şi practica legală, cu organul de control abilitat, în cazul în care aceasta ar putea preveni, reduce sau elimina un risc rezultat dintr-o hrană pentru animale.
(4) Operatorii din domeniul hranei pentru animale colaborează cu organul de control abilitat la acţiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de o hrană pentru animale, care se furnizează ori a fost furnizată.

Capitolul III DOMENIILE DE COMPETENŢĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

Articolul 18. Instituirea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. Domeniile ei de competenţă
(1) Pentru a se atinge un grad înalt de protecţie a sănătăţii publice şi a intereselor consumatorului în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor, pentru a se aduce în concordanţă cadrul legal şi toate prevederile privind siguranţa alimentelor, pentru a se asigura inofensivitatea alimentelor şi un grad ridicat de trasabilitate la toate etapele lanţului alimentar, pentru creşterea schimbului de mărfuri, eliminarea dublării funcţiilor de control şi de supraveghere şi reducerea substanţială a poverii financiare a agenţilor economici, se instituie Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (denumită în continuare Agenţie).
(2) Obiectivul general al Agenţiei este aplicarea principiului de bază al politicii privind siguranţa alimentelor „de la fermă la consumator” asupra tuturor etapelor lanţului alimentar, inclusiv producerea de furaje, sănătatea plantelor şi animalelor, bunăstarea animalelor, producerea primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, comercializarea, precum şi importul şi exportul lor. Prin urmare, se pune baza principiilor şi obligaţiilor în domeniul siguranţei alimentelor pe întregul lanţ alimentar, respectarea acestor principii şi obligaţii de către operatorii antrenaţi în producerea, procesarea, depozitarea, transportul, distribuţia şi comercializarea produselor alimentare, precum şi a hranei pentru animale, şi se va garanta că sînt sigure pentru consumatorul final şi nu prezintă vreun risc pentru sănătatea lui.
(3) Domeniile principale de activitate şi competenţele Agenţiei sînt:

a) trasabilitatea animalelor şi a produselor alimentare;
b) bunăstarea animalelor;
c) controlul sanitar-veterinar;
d) controlul semincer;
e) controlul zootehnic;
f) identificarea, înregistrarea şi circulaţia animalelor;
g) protecţia plantelor şi carantina fitosanitară;
h) siguranţa biologică, chimică şi fizică a produselor alimentare de origine animală şi vegetală;
i) sănătatea animală, combaterea bolilor animale contagioase, zoonozelor şi agenţilor zoonotici;
j) supravegherea şi controlul producerii, importului, comercializării, utilizării şi depozitării produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor;
k) supravegherea şi controlul reziduurilor de pesticide, fertilizanţilor, medicamentelor de uz veterinar şi altor contaminanţi;
l) supravegherea şi controlul importului, producerii, comercializării şi folosirii medicamentelor de uz veterinar;
m) supravegherea şi controlul producerii alimentelor, al igienei la întreprinderile din sectorul alimentar;
n) supravegherea şi controlul producerii hranei pentru animale şi a furajelor medicamentoase, al igienei la întreprinderile producătoare de furaj;
o) supravegherea şi controlul utilizării organismelor modificate genetic (OMG-uri);
p) supravegherea calităţii produselor primare, calităţii produselor alimentare şi a hranei pentru animale.

Articolul 19. Competenţele Ministerului Sănătăţii
Competenţele Ministerului Sănătăţii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice în domeniul siguranţei alimentelor sînt:

a) identificarea, evaluarea, managementul şi comunicarea riscurilor în domeniul inofensivităţii produselor alimentare pentru sănătatea publică, a stării de sănătate şi de nutriţie a populaţiei;
b) prevenirea maladiilor provocate de produse alimentare prin realizarea intervenţiilor de prevenire primară şi secundară;
c) cercetarea epidemiologică şi înregistrarea izbucnirilor de boli provocate de produse alimentare;
d) autorizarea şi supravegherea pe piaţă a produselor alimentare noi, a suplimentelor alimentare, a produselor alimentare fortificate, apelor minerale, apei potabile din reţea, a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, a materialelor care vin în contact cu produsele alimentare, aditivilor alimentari, a produselor alimentare pentru sugari şi copii mici, a produselor cu destinaţie nutriţională specială;
e) supravegherea stării de sănătate şi a nivelului de cunoştinţe al personalului privind normele de igienă în unităţile ce produc, prelucrează, depozitează, transportă şi comercializează produse alimentare sau prestează servicii de alimentaţie publică;
f) avizarea, supravegherea etichetării nutriţionale a produselor alimentare pe lanţul producător–consumator în conformitate cu cele declarate sau impuse de legislaţie;
g) stabilirea parametrilor microbiologici şi fizico-chimici, conţinutului de reziduuri de pesticide, contaminanţi din produsele alimentare cu impact asupra sănătăţii publice.

Capitolul IV DISPOZIŢII FINALE

Articolul 20.
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la data publicării.
(2) Guvernul, în termen de 4 luni de la data publicării prezentei legi:

a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei relevante primare în conformitate cu prezenta lege;
b) va aproba structura, efectivul-limită şi regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU

Nr. 113. Chişinău, 18 mai 2012.